marți, 4 iunie 2013

Parjoale moldovenesti



Se pot face din carne de vacă, de porc şi de miel. Foarte gustoase sunt din piept de pasăre. Se dă prin maşina de tocat ½ kg de carne macră mai grăsuţă. În cazul în care carnea nu e deloc grasă, se adaugă, când o trecem prin maşină, şi o lingură bună de jumări. O dată cu carnea se dă prin maşină şi o ceapă tocată şi care a fost rumenită în puţină untură, şi la urmă miezul de la o felie de pâine groasă cât două degete, muiată în apă şi stoarsă. E bine ca tocătura să mai fie dată încă o dată prin maşină. Ca să fie pârjoalele mai fragede şi pufoase se pot adăuga un morcov şi un cartof curăţat, pe care le dăm prin maşină o dată cu carnea. Se adaugă un ou întreg mare sau două, dacă ouăle sunt mici; apoi sare, un praf de piper, puţin pătrunjel sau mărar tocat fin. Se amestecă totul cu o lingură de lemn. Deoparte, pe un fund de lemn, avem pregătit pesmet. Luăm cu lingura din tocătură, facem cu mâna udă perişoare rotunde, pe care le dăm prin pesmet şi apoi pe fund le turtim cu cuţitul şi le dăm ce formă vrem, lunguieţe sau rotunde. Se pune unei la încins într-o tigaie şi se prăjesc pârjoalele pe o parte şi pe alta. Sunt bune şi reci.