joi, 8 ianuarie 2015

Ce aliment la indemana oricui scade serios riscul de diabet zaharat?

 Un consum crescut de iaurt este asociat cu un risc mai mic de diabet de tip 2, arată mai multe studii, printre care şi unul foarte recent condus de cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Deşi deocamdată nu există o explicaţie exactă a mecanismelor prin care iaurtul reduce riscul de diabet zaharat, nimeni nu poate nega impactul benefic al acestui aliment simplu şi gustos asupra sănătăţii. Legătura dintre reducerea riscului de diabet zaharat tip 2 şi consumul de lactate, în general, şi de iaurt, în special, a reprezentat subiectul a numeroase cercetări. De exemplu, studiul EPIC-Interact, realizat cu participarea a mai mult de 16.000 de persoane din opt ţări europene, a demonstrat că un consum mai mare de produse lactate fermentate (brânză, iaurt şi lapte fermentat) este asociat cu un risc de diabet tip 2 cu 12% mai mic. De asemenea, studiul EPIC-Norfolk, publicat în 2014 în revista Diabetologia, a demonstrat că persoanele care consumă regulat produse lactate fermentate cu un conţinut scăzut de grăsime (iaurt, brânză proaspătă – respectiv 4-5 porţii de 125 g pe săptămână) au un risc cu 24% mai mic de a dezvolta diabet zaharat tip 2.   În cazul consumului regulat de iaurt, reducerea riscului de diabet zaharat a fost chiar mai mare, de 28%. Cercetarea a cuprins 4.000 de subiecţi, care au fost urmăriţi pe o perioadă de 11 ani. „Iaurtul este un aliment cu numeroase beneficii pentru sănătate, fiind clasat pe locul doi după legume şi fructe în topul alimentelor dense în nutrienţi. Prin urmare, nu este de mirare că o dietă bogată în iaurt are un rol important în prevenirea diabetului zaharat. Lactatele, deci şi iaurtul, sunt o sursă bogată de calciu şi magneziu, iar aceste minerale sunt  recunoscute pentru susţinerea funcţiei celulelor pancreatice şi a sensibilităţii la insulină”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, adăugând că înlocuirea unei gustări nesănătoase dintre mese cu un iaurt reprezintă o metodă eficientă şi deloc constisitoare de a reduce riscul de diabet zaharat tip 2 şi de a ne menţine sănătoşi. Una dintre concluziile studiului EPIC-Norfolk este că înlocuind în dieta zilnică o porţie de chips-uri cu un iaurt s-a redus riscul de diabet tip 2 cu 47%.  Totodată, iaurtul este considerat un aliat de încredere şi în lupta cu kilogramele în plus. Consumul de iaurt, ca parte a unei diete controlate caloric, este asociat în cea mai mare măsură cu pierderea în greutate, atât la femei, cât şi la barbaţi. Acesta este şi motivul pentru care medicii nutriţionişti recomandă consumul zilnic de iaurt.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Cea mai simpla reteta pentru slabit! Incearca si tu!


Se iau 8 catei mari de usturoi, se curata, se zdrobesc in piulita de lemn sau pe un tocator de lemn (cu ciocanul de snitele tot din lemn), apoi se amesteca cu 250 g miere de albine si 500 ml otet de mere si se baga intr -un borcan de 800 g, inchis cu capac. Compozitia se lasa trei zile la rece , in camara, amestecandu-se de doua- trei ori pe zi, cu o lingura de lemn. Dupa cele trei zile, se ia cate o lingura dimineata si alta seara. Un borcan va ajunge o luna. Cand se termina, preparati o cantitate noua si continuati dieta. Veti avea doua scaune pe zi. Efectul usturoiului nu dauneaza stomacului, fiind compensat de cel al mierii. Primele rezultate vizibile apar dupa o luna de cura de slabire cu usturoi.

marți, 6 ianuarie 2015

Cum asociezi un vin bun cu un fel de mancare preferat ca sa nu iasa naspa? Cateva idei


Ai idei de preparate culinare dar nu esti foarte priceput la asocierea unui fel de mancare placut pentru tine cu un vin pe masura? Ne-am documentat serios si iti putem oferi cateva sugestii. Se prea poate sa nu fie tocmai cele potrivite pentru gusturile tale, dar cam asta e regula in materie de servire a vinului la masa. Citeste in continuarea lista noastra:

Carnea de vita se asociaza cu vinurile rosii seci de  genul Cadarca, Novac, Feteasca Neagra, Shiraz, Negru de Dragasani.

Carnea de porc, de asemenea merge combinata cu cu vinurile seci, rosii: Novac, Feteasca Neagra.

Friptura de miel se combina de regula cu vinurile rosii seci: Negru de Dragasani, Feteasca Neagra, Babeasca Neagra, Cabernet Sauvignon.

Carnea de pui se asociaza de obicei cu vinuri albe seci sau demiseci.

Curcanul la cuptor se serveste cu un  vin rosu sec, precum Feteasca Neagra.

Vanatul aproape intotdeauna se combina cu un vin rosu sec: Shiraz, Syrah, Feteasca Neagra.

Pestele se asociaza intotdeauna cu vinurile albe, de regula seci: Babeasca Gri, Chardonnay, Francusa de Cotnari, Riesling, Feteasca Regala.

Fructele de mare sunt insotite de vinuri albe seci: Sauvignon Blanc, Feteasca Alba,

Tocanitele merg cu vinurile seci, rosii: Feteasca Neagra, Shiraz.

Caviarul se asociaza cu sampania.

Varza acra cu afumatura: vin alb sec: de exemplu Feteasca Regala.

Gulas: rosu sec, de genul Cadarca.

Iahnie de fasole: rosu sec-  Feteasca Neagra.

Lasagna: vin rosu sec- Babeasca Neagra.

Spaghete bologneze: rosu sec- Feteasca Neagra sau Cabernet Sauvignon.

Paste primavera: alb sec- Sauvignon Blanc.

Paste carbonara: alb sec – Feteasca Alba.

Pizza: rosu sec- Chianti, Feteasca Neagra.

Preparate pe baza de oua: vin spumant.

Deserturile se asociaza de regula cu vinurile dulci albe sau roze: Riesling, Chardonnay, Tamaioasa Romaneasca, Busuioaca de Bohotin, Sampanie.

Branzeturile  se servesc de regula cu un vin bun local. In general se merge pe vinurile albe seci, dar si dulci.

joi, 1 ianuarie 2015

Reteta romaneasca: Gulas ardelenesc


Reţeta face parte din programul de educaţie culinară “50 de săptămani în bucătăriile lumii” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Arpis, DeKassa și Ferma noastră. În decembrie, promovăm bucătăria românească iar restaurantul partener al proiectului este Celebration Garden. Reţeta românească ”Gulaș ardelenesc” a fost oferită şi preparată de Celebration Garden şi poate fi degustată zilnic la restaurantul cu specific românesc din str. Pajurei nr.1, București.
Ingrediente (1 porție):

          100 g. pulpă de vită

          50 g. carnați afumați

          50 g. ceapă

          puțin ulei Arpis pt. prăjit

          mălai Arpis

          15 g. ardei gras roșu

          2 g. usturoi măcinat

          1 g. chimen măcinat

          1 g. boia de ardei roșu

          1 g. pastă de ardei Ferma noastră

          1 foaie de dafin

          100 g. cartofi

          3 g. concentrat vită

          10 ml. vin roșu
Mod de preparare
Se incinge oala de inox cu fundul dublu (gros) Dekassa până devine foarte fierbinte. Se pune ulei Arpis și imediat se adaugă carnea tăiată cuburi. Se călește carnea până își schimbă culoarea. apoi se adaugă ceapa tăiată cuburi mari. Cand ceapa s-a înmuiat, se adaugă ardeiul gras tăiat tot bucăți mai mari, concentratul de vită cu chimen și pasta de ardei Ferma noastră. Dupa 4-6 min se adaugă boia dulce călind puțin și se stinge cu vin rosu. Se condimentează cu piper măcinat și foi de dafin. Se lasă la fiert până scade vinul și se adaugă baza de legume până acoperă carnea. În timp ce fierbe la foc mediu. se reumple cu bază până carnea devine moale și fragedă. Se adaugă cartofii tăiați cuburi mari și baza de legume până acoperă toata compoziția. Se servește cu mămăliguță din mălai Arpis.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Unul dintre cele mai aromate si sanatoase condimente poate deveni oribil daca il folosesti aiurea


Unul dintre condimentele cu origini foarte vechi si cu proprietati vindecatoare verificate de-a lungul anilor necesita o atentie deosebita atunci cand il folosim in bucatarie. Este foarte aromat, iar mirosul sau este extrem de persistent si este poate cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum. Cuisoarele se folosesc in Romania, in special la aromarea vinului și a tuicii fierte in perioada de iarna. Chiar daca aromele obtinute in urma folosirii lor sunt unele foarte placute, este bine sa nu se exagereze pentru ca rezultatul este dezastruos. De asemenea, e bine sa evitati folosirea cuisoarelor drept condiment adjuvant in prepararea muraturilor la saramura sau la otet. Ce iese din borcanele in care s-au pus cuiosoare este de-a dreptul oribil.

Putina istorie a cuisoarelor

Utilizarea cuisoarelor dateaza inca din timpul dinastiei Han (207 i.Hr. – d.Hr.). In acea perioada, cuisoarele erau utilizate in principal pentru a trata respiratia urat mirositoare. Cei care doreau sa comunice cu imparatul chinez erau obligati sa tina un cuisor in gura, tocmai in acest scop. De-a lungul timpului, in medicina traditionala chineza, cuisoarele au fost folosite pentru a trata diferite probleme digestive, hernii sau infectii fungice. Cuisoarele au ajuns in Europa in secolul 4 d.Hr. In acea perioada erau considerate a fi un adevarat lux si erau utilizate ca parte a unui preparat utilizat pentru tratamentul gutei. De indata ce acest condiment a devenit dispoibil si pe teritorul Europei, a fost folosit in acelasi mod in care era folosit de medicina traditionala chineza. Pe scala ORAC (capacitatea de absorbtie a radicalilor liberi), scala folosita pentru a se evalua valoarea antioxidanta a alimentelor, cuisoarele au cel mai mare scor ORAC. Dincolo de capacitatea cuisoarelor de a preveni si de a lupta impotriva cancerului, cuisoarele detin umitoare proprietati de purificare si de protectie. Cuisoarele sunt un condiment foarte frecvent utilizat pe scara larga peste tot in lume. Cuisoarele sunt renumite pentru aroma si pentru gustul lor foarte bogat.

Proprietati videcatoare

1. Consumul de cuisoare poate ajuta si curata organismul de toxine daunatoare si de microbi. Astfel, sanatatea organismului tau va fi stimulata.

2. Cuisoarele au capacitatea de a-i oferi organismului o protectie celulara si pot stimula productia de energie la nivelul intregului organism.

3. Cuisoarele reprezinta un rapid si eficient remediu pentru durerile de dinti. Plaseaza un cuisor in zona afectata si vei observa cum durerea incepe sa te paraseasca rapid.

4. Cuisoarele iti igienizeaza cavitatea bucala. Totul se datoreaza unei substante chimice, denumita eugenol, cea care-i ofera acestui condiment aroma deosebita.

5. Uleiul de cuisoare poate fi folosit cu scopul de a tine tantarii la o cat mai mare distanta de casa ta.

6. Cuisoarele detin, de asemenea, adevarate proprietati anti-inflamatorii. De aceea, cuisoarele pot fi folosite la tratarea inflamatiilor si infectiilor.

7. In cazul in care suferi de tulburari digestive, mesteca doua cuisoare.

8. Cuisoarele sprijina sanatatea cardiaca si au capacitatea de a reduce nivelul zaharului din sange, fiind un real sprijin pentru persoanele care sufera de diabet zaharat.

9. Datorita proprietatilor de purificare, cuisoarele sprijina purificarea sangelui.

10. Ayurveda sugereaza prepararea unui ceai pentru a diminua sau pentru a preveni receala si gripa. Ceaiul de cuisoare este utilizat ca expectorant natural. De asemenea, cuisoarele au proprietati analgezice si antibacteriene, de aceea te vor ajuta sa scapi de durerea in gat foarte rapid.

11. Un condiment folosit si datorita proprietatilor sale afrodisiace, cuisoarele pot preveni ejacularea prematura.

12. Cuisoarele trateaza zgarieturile si vanataile. Se recomanda prepararea unei cataplasme preparata din cuisoare si ulei de masline in zona respectiva.

vineri, 19 decembrie 2014

Te-ai saturat de mizeriile din pateul de ficat din supermarket? Fa-l singur, acasă!


Dacă te-ai săturat de mizeriile chimice pe care țeparii alimenatri le bagă în pateul de ficat doar ca să iasă la un leu cutia, ai la dispoziție o modalitate de a nu renunța la acest preparat, dacă îți place. Îl poți face în casă și nici nu e foarte greu. Sigur, îți trebuie și ceva timp pentru asta. Uite de ce ai nevoie ca materie primă: 350 g ficat de pui sau de porc, 250 g unt, 1 lingurita muştar, 1 lingurita piper, sare grunjoasă, 1 ceapă, 4 gălbenuşuri de ou. După ce ți-ai luat toate astea urmează pașii următori și ar trebui să-ți iasă bine.

Preparare

Se curăţă ficăţeii de pieliţe, se spală bine în câteva ape şi se pun să fiarbă la foc mic. Nu se adaugă sare în procesul de fierbere, pentru că se întăresc. După ce au dat în câteva clocote, se înţeapă cu furculiţa şi se verifică dacă au fiert. Dacă se rup sau dacă furculiţa pătrunde cu uşurinţă, înseamnă că s-au fiert. Se scot din zeama în care au fiert şi se curăţă şi de restul de pieliţe. Se lasă untul să se încălzească la temperatura camerei, iar ceapa se curăţă şi se rade pe răzătoare, ca să fie cât mai fină şi să nu se simtă în compoziţie. Ceapa se căleşte în puţin ulei şi se lasă să se răcească. Ouăle se pun să fiarbă tari, se curăţă şi se scoate gălbenuşul. Se iau ficăţeii de pui, se pun într-un bol împreună cu untul, ceapa, gălbenuşurile, muştarul, sarea şi piperul. Ingredientele se pasează cu blenderul şi se obţine o pastă foarte gustoasă. Vezi că pateul obținut n-are culoarea celui din comerț care-i plin de conservanți! Oxidează foarte repede și trebuie păstrat la frigider în cutii sau borcane cu capac și nu mai mult de trei zile.

miercuri, 17 decembrie 2014

Obiceiuri alimentare care-ti afecteaza sanatatea


Mit 1: Degresat sau fara zahar inseamna fara calorii - Adevarul este ca in cele mai multe cazuri etichetele care afiseaza “ Degresat“ sau “Fara zahar“ sunt doar capcane, deoarece din dorinta de a crea un produs care sa fie in primul rand gustos, producatorii compenseaza lipsa grasimii cu mai mult zahar sau potentiatori de arome si sare, iar zaharul este inlocuit la randul lui cu exces de sodiu, faina sau chiar grasime. Toate aceste alimente care creeaza imaginea unui produs gustos si bun pentru silueta, doar adauga calorii prin diferite arome artificiale. Cel mai sigur este testul etichetei, care poate determina daca produsul este intr-adevar sanatos prin verificarea ingredientelor.

Mit 2 – O alimentatie scazuta in sodiu este indicata tuturor - sodiul este un mineral important pentru organism ce ajuta la buna functionare a sistemului muscular si nervos, astfel ca este recomandat ca acesta sa fie mentinut la un nivel echilibrat. Mult timp s-a discutat despre efectul negativ al sodiului asupra presiunii arteriale si despre riscul crescut de aparitie a bolilor de inima. Desi este adevarat ca sodiul creste intr-o masura mica tensiunea arteriala, diminuarea cantitatii zilnice de sodiu nu aduce beneficii ci poate creste nivelul trigliceridelor si al colesterolului. Tocmai de aceea, pentru persoanele care nu sufera de tensiune ridicata, nu este indicat sa evite consumul de sare.

Mit 3: Ouale sunt bogate in colesterol si pot provoca boli de inima - Desi au capatat o reputatie proasta din cauza colesterolului care se gaseste in galbenus ( aproximativ 211 mg/ou), asta nu inseamna ca ouale trebuie evitate pentru a proteja sanatatea inimii. Este important sa stim ca nivelul ridicat de colesterol este in primul rand consecinta unei diete bogate in acizi grasi saturati si nu a consumului unui singur aliment. Mai mult, consumul zilnic de oua nu creste semnificativ nivelul de colesterol iar beneficiile acestuia depasesc cu mult asa-zisele pericole. Din contra, studiile au demonstrat ca mancatul oualelor creste nivelul de colesterol bun HDL.

Mit 4: Consumul de carbohidrati afecteaza sanatatea - Carbohidratii sunt o sursa importanta de energie si se impart in doua categorii importante: cei complecsi care aduc beneficii multiple sanatatii (cerealele integrale de secara sau ovaz, nuci, seminte, linte, alune, mazare) si cei simpli, care au fost procesati industrial si si-au pierdut astfel o mare parte din fibre si nutrienti (dulciurile cu zahar si faina alba, junk food). Carbohidratii simpli nu fac altceva decat sa polueze organismul cu toxine, zahar si alte chimicale ce apar in urma procesarii acestora. Asadar, consumul de carbohidrati este benefic pentru sanatate atata timp cat este vorba de cei complecsi.

Mit 5: Un pahar de vin rosu pe zi este sanatos - Nu doar vinul rosu este cel care aduce beneficii organismului si in special inimii: berea si alte bauturi alcoolice au acelasi efect, atata timp cat sunt consumate echilibrat. In general, alcoolul stimuleaza nivelul colesterolului bun HDL, deoarece moleculele acestuia actioneaza asupra trigliceridelor, diminuand astfel riscul de a dezvolta mai tarziu cheaguri de sange ce pot provoca atacuri cerebrale. Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam ca nu este indicat consumul zilnic de alcool si nici depasirea cantitatii de 100 ml la o servire. In caz contrar, efectele negative vor depasi beneficiile acestora.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Reteta munteneasca: Rosii umplute cu carne de pasare


Reţeta face parte din a doua ediție a programului de educație culinară “Descoperă tradiţiile culinare româneşti!” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Gold Maya și Heinner. În noiembrie, Celebration Garden este restaurantul partener al proiectului. Reteta “Roșii umplute cu carne de pasăre” este folosită în Muntenia și preparată la restaurantul cu specific românesc Casa Oprescu, în cadrul Campaniei ”Descoperă tradițiile culinare românești!”.

Ingrediente:

          500 g. carne de pasăre,

          200 g. ceapă,

          100 g. untură Ferma noastră

          2 ouă,

          sare,

          piper,

          12 roșii de mărimi apropiate,

          600 g. sos de roșii Ferma noastră

          100 g. smântâna

          o felie de pâine din făină albă Gold Maya BL00.

Mod de preparare

Rosiile se decupează și li se scoate miezul, apoi se așează tăietura in jos ca să se scurgă. 

Se umple fiecare roșie cu compoziția preparată conform rețetei de mai jos și se aseaza intr-o tavă unsă cu ulei. Se introduc in cuptor, la foc potrivit și se țin până se rumenesc pe deasupra.

Mod de preparare umplutură

Carnea de pasăre taiată în bucăți mici se călește puțin în untură Ferma noastră împreună cu ceapa tăiată mărunt. După ce se răcește, se trece prin mașina de tocat Heinner. Se adaugă sare, piper măcinat, ouă, o felie de pâine din faină Gold Maya, inmuiată in lapte si se amestecă totul bine.

Mod de servire

Se servesc cu sos tomat Ferma noastră (în care se poate adăuga miezul de la roșiile scobite). Sosul se mai fierbe cu miezul de rosii 15-20 minute, după care se strecoară. La masă se servește fie sosul separat, fie turnat peste roșii impreună cu smântâna.

vineri, 12 decembrie 2014

Scaricica afumata in sos de bere neagra


Reţeta face parte din programul de educaţie culinară “50 de săptămani în bucătăriile lumii” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Arpis, DeKassa și Ferma noastră. În decembrie, promovăm bucătăria românească iar restaurantul partener al proiectului este Celebration Garden. Reţeta românească ”Scăricică afumată în sos de bere neagră” a fost oferită şi preparată de Celebration Garden şi poate fi degustată zilnic la restaurantul cu specific românesc din str. Pajurei nr.1, București.

Ingrediente:

          coaste afumate

          bere neagră

          mălai Arpis

          vin roșu

          miere

          amestec de condimente de porc

          boia dulce

          pastă de ardei Ferma noastră

          usturoi

          piper boabe

          foi de dafin

Mod de preparare

Se face o compoziție din bere neagră, vin, pastă de ardei Ferma noastră, miere și condimente, într-o cratită Dekassa (cu interior ceramic). Se adaugă scăricica afumată, se acoperă cratița cu un capac și se pune pe foc. Se lasă la fiert timp de 1 oră și jumătate, până ce carnea se frăgezește și se desprinde ușor de pe os.

marți, 9 decembrie 2014

Cea mai simpla si rapida reteta de cozonac


Inca mai stai pe ganduri daca sa prepari sau sa cumperi cozonac de Craciun? Nu renunta definitiv la ideea de a-ti parfuma caminul cu aromele ademenitoare ale acestui deliciu romanesc! Cel putin nu inainte de a descoperi o reteta care transforma cozonacul intr-o joaca de copii, chiar si in mainile celui mai nepriceput bucatar! Descopera reteta rapida care iti garanteaza gustul cozonacului ca la mama acasa, fara a pierde ore in sir cu framantarea si dospirea lor!

Ingrediente:

1 kg faina

100 g unt PREMIUM natural Koliba

400 ml lapte

3 oua

300 g zahar

40 g drojdie

50 g stafide

½ fiola esenta rom

½ lingurita sare

1 lingurita coaja rasa de lamaie

1 lingurita coaja rasa de portocale

Pentru umplutura:

2-3 linguri cacao

100 g nuci maruntite

½ fiola esenta rom

3-4 linguri zahar

10 linguri lapte

Mod de preparare:

Incepe sa prepari aluatul. Uita de maia si de alte procese migaloase care iti rapesc timp pretios in prepararea cozonacului. Obtine un aluat pufos, crescut si gustos astfel: cerne faina impreuna cu sarea intr-un lighean mai mare. Dizolva drojdia in putin lapte caldut si toarn-o intr-o gaura facuta in faina. Adauga ouale, untul topit, aromele, stafidele si zaharul si framanta usor, pana amesteci toate ingredientele. Adauga apoi laptele, treptat, si framanta totul pana cand aluatul ti se dezlipeste de pe maini sau devine elastic. Acopera bolul cu un prosop si pune-l intr-un loc calduros, la crescut, timp de 30-40 de minute. In timp ce aluatul dospeste, pregateste umplutura, amestecand bine toate ingredientele. Bate si un ou intr-un bol mic, pentru a-l folosi la ungerea cozonacilor in tava. Cand aluatul si-a dublat volumul, separa-l in doua. Intinde fiecare bucata pe masa de lucru, cu un sucitor sau cu mana, toarna jumatate din umplutura si ruleaza-l. Pune-l intr-o forma unsa in prealabil cu unt PREMIUM natural de la Koliba. Procedeaza la fel si cu cealalta bucata de aluat. Unge suprafata cozonacilor cu oul batut si baga-i pe amandoi la cuptor, timp de 40-45 de minute, la foc potrivit.  Cozonacii sunt gata cand incep sa parfumeze casa si sa formeze o crusta rumena.